Troia. Oraşul care a constituit teatrul războiului dintre ahei şi asiatici a constituit visul din copilărie al lui Schliemann, dar mai mult decât atât, a constituit întruchiparea completă a imaginii pe care acesta şi-o făcea despre civilizaţia greacă. În ultimă instanţă, poemele homerice serviseră drept model etic şi literar întregii civilizaţii greceşti din perioada arhaică şi până la sfârşitul ei şi fuseseră transmise ca atare Romei. Schliemann nu greşea când vedea în ele chintesenţa antichităţii clasice. Dar ceea ce, dincolo de căutare, a dat o deosebită valoare descoperirii lui Schliemann a fost faptul că pentru prima dată, fără niciun fel de indicaţii topografice, fără documente scrise, un arheolog, bizuindu-se numai pe mijloacele acestui gen de cercetare – şi trebuie spus în treacăt, aceste mijloace Schliemann mai degrabă le intuise decât le învăţase – a izbutit să localizeze şi să descopere una dintre acele staţiuni enigmatice, căreia numai o tradiţie literară adesea confuză, totdeauna insuficient de precisă, îi mai păstrase amintirea.

În decurs de şapte campanii, întinzându-se între anii 1870 şi 1890, Schliemann a izbutit să determine existenţa succesiunii de oraşe preistorice de sub ruinele noului Ilion greco-roman. Aproape un mileniu avea să mai treacă până ce ruinele acoperite de praf şi de iarbă aveau să revină la viaţă datorită aceluiaşi încăpăţânat german care odinioară, în Mecklenburgul natal, visase să descopere Troia lui Homer.

Săpăturile de la Micene au completat informaţiile obţinute la Troia şi pe baza lor s-a putut identifica acea civilizaţie pre-elenică pe care, pe drept cuvânt, Schliemann a atribuit-o aheilor: civilizaţia miceniană.

Troia, aşadar, cetatea descoperită de Schliemann, nu numai că s-a dovedit a fi acel oraş homeric pe care îl visase în copilărie atunci când deprindea civilizaţia clasică din poemele cântăreţului orb, ci totodată una dintre cele mai importante aşezări preistorice din Asia Mică, adevărat reper cultural, istoric, cronologic pentru întreaga preistorie a Mediteranei orientale, cu reflexe până pe meleagurile noastre, până în Macedonia, şi, prin intermediul acestor teritorii, până departe, în Europa Centrală.