Întorşi la hotel, vedem ziarişti unguri care distribuiau «noua hartă», dovadă că ungurii ştiau de mai înainte rezultatul! Manoilescu şi Valer Pop au lacrimi în ochi, ne povestesc drama. Li s-a spus că nu mai au de pledat cauza neamului lor, arbitrii cunoscând perfect situaţia. Sunt introduşi într-un salon şi aşezaţi la masă cu Ribbentrop şi Ciano. Apoi vine Teleki şi Csáky şi iau şi ei loc. Ribbentrop se scoală spre a citi sentinţa. Manoilescu vrea să vorbească. I se răspunde: «După sentinţă», în timp ce se citeşte sentinţa, lui Manoilescu îi vine rău. Ribbentrop întrerupe şi se dă un pahar cu apă lui Manoilescu.

Apoi se continuă. Se arată harta. Manoilescu se clatină, am impresia că va cădea. Cere cuvântul spre a face o declaraţie (îi pregătisem o formulă de protest pentru orice eventualitate: «Adânc amărât de cruda soartă pe care împrejurările o impun României, mă tem că istoria va demonstra că soluţiunea de azi nu este de natură a statornici liniştea în Sud-Est», pe care el o mai atenuase). I se spune că întâi se semnează protocolul, apoi se fac declaraţiile. Are forţa de a semna, de a nu le arunca o călimară în cap.

Apoi cere cuvântul cum i se făgăduise. Dar acum i se comunică inutilitatea declaraţiilor după faptul împlinit. Manoilescu leşină, este dus într-o altă odaie pe o canapea, unde i se face o injecţie.

Astfel, mişeleşte, prin surprindere şi violenţă, ca de tâlhari în miez de codru este ucisă România Mare de Hitler şi Mussolini, de Ribbentrop şi Ciano. Dar nu este adevărat! ea n-a murit. Mai falnică şi mai măreaţă ca oricând, ea va învia ca Mântuitorul. Şi tot ce s-a petrecut azi nu va fi decât un vis urât. Căci Dumnezeu e veşnic şi peste chinuri vremelnice, menite a purifica neamul nostru, ne va da Dreptatea care este a Lui şi pentru care sângerăm din moşi strămoşi. Trăiască România Mare!“

Raoul Bossy