La vremea când au fost aduși lucrătorii din cele trei fabrici în centrul orașului, în magazinul sătesc din Avrămeni a intrat un străin îmbrăcat țărănește, a salutat cuviincios și a cerut un țoi de secărică. S-a dus într-un colț și a început să dea rachiul pe gât fără să se grăbească. Cei câțiva bărbați, pe care i-a găsit înăuntru stând de vorbă au amuțit și au ieșit ca la comandă. Străinul și-a isprăvit secărica, s-a dus la ușă, s-a uitat afară, apoi a încuiat-o, revenind la tejghea. A scos din sân o hârtie și a așezat-o pe tăblie, netezind-o cu evlavie.

– Bădie gestionar, i s-a adresat cu ochii mijiți, de parcă ar fi vrut să-l vadă mai bine, pune mâna pe plaivaz și scrie aici că vrei să intri în partid. În partidul comunist, a adăugat, dacă vrei să fim prieteni. Aici e vorba și de viitorul copiilor pe care noi i-am putea purta pe la școli, să-i facem oameni așa cum numai noi știm. Ce zici, încheiem târgul?…

Vânzătorul, om care azvârlea țuhalul de optzeci de kile de colo până colo fără să se sinchisească, s-a uitat în ochii vizitatorului, apoi la hârtie, și-a ridicat privirea în sus, mormăind ceva de neînțeles pentru musafir.

– Hai, nu molfăi vorbele, că n-am să stau toată ziua aici. Scrie! și-a asprit glasul.

– Domnule, știi ce? Ia-ți potloaga asta de aici și bagă-ți-o undeva, că eu nu mă înscriu în partidul satanelor! i-a vorbit la fel Elefterie. Și nu mai umbla cu cioara vopsită! Șterge-o din prăvălie până nu mă apucă toți dracii de pe lumea asta!

Ioan ŢICALO