Romanul e scris alert, construit într-o logică narativă fără fisură şi fără lungimi, adunând mai mul­te planuri într-o poveste care poate fi „crezută”, potenţând ficţiu­nea şi scenariile mitologice cu elemente ale romanului realist (ca în această descriere a unei crâşme din Eze, unde în cealaltă ordine e Calea lui Nietzsche: „Crâşma era o clădire numai din piatră, ce nu a cunoscut varul niciodată, cu o firmă de lemn prinsă în lanțuri de streaşină pe care era gravată o gheară şi în arc de cerc era scris «L’éperon du coq».

Părea că peste acea clădire nu trecuse timpul, arătând aşa de pe vremea cavalerilor ioaniţi”) sau ale celui romantic, de dragoste, în povestea protagoniştilor din echipa lui Craig Fergusson, Ailsa şi Cezar Mândrean. Cu Gardianul talismanului blestemat, consemnăm debutul cu totul remarcabil al prozato­rului Cătălin Boghiu despre care, nu mă îndoiesc, vom mai auzi.

Ioan HOLBAN