Nu e chiar un ton nou cel ce survine în Poemele din zorii amurgului, dar acum sentențiozitatea lui pare a avea ceva definitiv: „pentru că nimic altceva nu există cu adevărat – în afara/ nemiloasei fiare a singurătății, cu ghearele înfipte în tine/ precum dinții vîrcolacului în carotidă…” (Nu există experiență). Suntem, firește, abia în zorii noului ciclu. Dacă Antonesei va parcurge drama solitudinii cu intensitatea cu care și-a parcurs exultanțele, mîniile și melancoliile, înseamnă că suntem pe pragul unuia din cele mai dramatice volume de poezii.

Al. CISTELECAN