Un roman complex, dar nu complicat, dezvoltat pe mai multe planuri na­rative, structurate, însă, foarte strâns, în jurul unor teme care se regăsesc în poezia noastră şi în mitologia extrem orientală, într-o construcţie barocă, ase­meni idei­lor şi proiectelor arhitectului Constantin Constantinescu, protago­nistul textului, scrie Nicolae Stan în „Agonia lui Constantin”; mai întâi e hiperbola poetică a pre-istoriei existenţei, a vieţii de dinainte de naştere, din „ce­lula cu pereţii văruiţi” a placentei, a pântecului matern, când lumea unde urmează să vină e percepută de acolo, cu ochiul „curat dinăuntru”, cu ochiul ce „înlăuntru se deşteaptă”, cum scrie Unicul.

Ioan HOLBAN