Gabriela CHIRAN ajunge la sensul profund al versului rimbaldian printr-o maieutică sui-generis; ea întreabă: „(…) aici/ în noul decor/ de la raţia milei tăiat/ eu/ sunt altcineva?” (schimbare de cadru); şi răspunde: „ţine/ degustă ca un cunoscător/ de marcă/ această/ clipă (n-o da pe gît ce faci?)/ dezbracă haina/ lasă fularul lîngă barcă/ taaaci/ degustă vinul acesta vioriu/ chiar dacă/ la clipa următoare vei ajunge/ mai tîrziu/ va fi acolo te va aştepta/ sau nu/ – la rame clipocind eşti tu” (degustare). Eu sînt Altcineva, ne spune Gabriela Chiran, într-o carte interesantă, substanţială în problematica sa, părăsind femeia în faţa oglinzii din celelalte volume pentru a căuta pasărea albastră a negrului duios, de dincolo de bine, a albului defunct, de dincoace de rău.

Ioan HOLBAN