Constantin Pîrîială Doroş a pornit de la îndemnul unui suflet generos care l-a îndemnat să scrie nu doar pentru „a da seamă”, nu pentru a contribui la „cronica târgului”, ci, mai cu seamă, pentru a-şi da seamă sie însuşi, pentru a putea respira mai uşor, pentru a-şi permanentiza transfuzia de sânge – oxigen – clorofilă – dragoste de copii pe care şi-a început-o odată cu primele urcuşuri spre şcoala Roşu, o şcoală în care dascălii pot căpăta aură de sfinţi, deoarece cei care rămân aici, fără emfază, fără parada sacrificiului, fără imputări ci, pur şi simplu, rămân şi se integrează, devenind ai locului şi ai şcolii, numai acei dascăli pot căpăta, în lumină de seară curată, aureolă de sfinţi.

Constantin DRAM