La acest final de veac, de mileniu şi de eon creştin, pentru noi, românii, Iaşul rămâne oraşul metafizic, Cetatea Sfântă, fabuloasă, regeneratoare, situată între „barbaria invadatoarea Răsăritului” şi „decadenţa spirituală a Occidentului” aşa cum, ironic, mi-a rezumat gândirea, mai zilele trecute, un prieten, la Paris…De această Cetate se leagă speranţa noastră în Înviere, culturală, morală, spirituală, creştină…

Cezar IVĂNESCU

Iaşi, 1995