Când Ferdinand de Saussure trasa, în urmă cu un secol, distincția între lingvistica limbii și lingvistica vorbirii, urmărind ca prin respectiva deosebire să pună în valoare antinomia dintre ipostaza abstractă, colectivă și ideală a limbii și ipostaza ei concretă, individuală și materială, savantul genevez configura două vaste teritorii de cercetare științifică a limbii, spații în care se mișcă cu mult aplomb și originalitate profesorul și cercetătorul ieșean.