O carte cu aduceri aminte molcome, care nu te ţine în tensiune şi care, dacă o închizi şi stingi lumina, nu-ţi alungă somnul.

Totuşi nu o vei părăsi definitiv, pentru că un opaiţ se va încăpăţâna să ardă şi te va face puţin curios. Oare ce spune despre Corneliu Ştefanache sau despre Cezar Ivănescu? Îi laudă pe Cassian Maria Spiridon şi pe Ion Holban? Dar despre mine ce spune oare?

Cartea prezintă oameni printre care eu mi-am dus, mai ales, existenţa spirituală. Oamenii politici sunt prezenţi mai mult de decor şi aceştia intervin, cu mici excepţii, doar în cazul când sunt profund implicaţi în viaţa cetăţii.

Adesea, oamenii politici sunt şi oameni de cultură şi atunci se cercetează, cu puţină rea voinţă, care latură o călăreşte pe cealaltă. Adică se precizează ce primează la aceşti oameni, cultura sau politica.

Un elogiu consistent este făcut în carte înclinaţiei, predispoziţiei omului spre prietenie. Omul de pretutindeni, indiferent de confesiune, de rasă, de regimul politic din ţara sa, de vârstă şi chiar de sex, are o înclinaţie naturală spre prietenie.