Sunt multe pagini de mare emoţie în această frescă a suferinţei: stupoarea, deruta soldaţilor trimişi să aresteze noaptea nişte „duşmani ai poporului” când, privind pe geamul colibei unde stăteau „duşmanii”, dau peste imaginea unei mame dormind alături de cei şase copii mici ai ei; înmormântarea concomitentă a unei nepoate şi a bunicii sale; agonia şi uciderea, ca să nu moară de foame, a câinelui Haiduc; ridicarea bordeielor din chirpici din colonia penitenciară a Bărăganului.

„Dumnezeu a murit în Bărăgan” este o luminoasă revanşă a memoriei asupra unui trecut întunecat.

Ioan Groşan