Această poveste tratează cu umor, poezie și magie etapele – cum altfel decât eroice – pe care trebuie să le parcurgă un emigrant : drumul, traversarea mării, sosirea, aclimatizarea, pericolul, frica, sărăcia, dar și voința tenace și setea de viață. Nici urmă de mizerabilism sau de culpabilizare în această povestire. Emigrantul e văzut ca un erou : un om puternic, luptător și foarte simpatic. Însă, prin intermediul limbii bogate, cu mare forță de evocare, René Bizac deconstruiește imaginea emigrantului și pe cea a eroului, convocând pe scenă fantoma unei mame, un griot, și alături de ei, figuri mult mai fragile ale emigrației: femei și copii. Sfârșitul piese, deschis, cu totul și cu totul surprinzător, plonjează în ireal și transpune cititorul într-o poveste „filozofico-fantastică” îmbogățită de numeroase straturi de semnificație.

Emilie Gäbele, Le Carnet et les Instants

Iată un personaj proteiform, alcătuit dintr-o mulțime de alți oameni: un griot, strămoșii lui, părinții, Diabaté, chinezul, un vrăjitor, o femeie moartă, dar și marea, un câine, o pădure de mâini… Toate contradicțiile, eșecurile, culpabilitatea, sălbăticia și umanitatea lui se strâng și se desfac într-un singur trup. Acest trup dă măsura universalității, dar și a unicității sale. Am vrut să spun această poveste care să fie doar a lui Coumba, oricât ar părea de nebunească. N-am vrut să scriu un manifest și nici să creez un model sau un arhetip al refugiatului. E vorba doar de Coumba, pur și simplu. Poate că unii se vor regăsi în el…

René Bizac