Iaşul are, aşa cum spunea Sadoveanu, „frumuseţi şi locuri care sunt numai ale noastre”. Mă simt proprietar, stăpân, moşier, pentru „dulce târgul Ieşului”.

Oraşul, cum îl ţin eu minte, era plin de pomi şi flori, era verde, plin de monumente, biserici, muzee, clădiri superbe în ruină, unde mergeam în pâlcuri şi tot ce ţin minte este că eram împreună.

Apoi a venit liceul şi am citit cărţile lui Ionel Teodoreanu. Şi-am început să văd oraşul prin scriitura lui. Romantică de felul meu, acum eram topită după teii oraşului, după locurile minunate care mi-au dat sentimentul că fac parte din elită, datorită oraşului.

Aşa că după ce am citit „La Medeleni”, „Lorelei”, „Masa Umbrelor”, „Secretul Anei Florentin”, „Golia”, „Turnul Milenei” – Iaşul îmi dădea ambiţii aristocratice.

Iaşul este un oraş aristocrat.