Oma Stănescu, binecunoscută scriitoare brăileancă, ne surprinde din nou cu un roman autobiografic, vioi, pe alocuri scînteietor, scris într-o limbă neaoşă, cu o sinceritate dezarmantă. Par departe cărţile izvorîte din aventura spirituală şi mundană indiană (amintim cele trei volume despre periplul său iniţiatic prin splendorile şi mizeriile unui continent copleşitor, anume Hathina-Hatha Yoga-Loma Viloma, Arşiţa karmei şi Chipuri indiene). De data aceasta plonjăm în plin peisaj autohton, într-o lume cît se poate de balcanică, în care micimile sufleteşti conjuncturale, cotidiene, se desfăşoară pe fondul unor frustrări emoţionale profunde. Făţărnicia declaraţiilor şi minciunile găunoase ale unui iubit volatil, frustrările, aşteptările şi accesele senzuale ale femeii înşelate se suprapun şi se conjugă adesea tragic cu deruta agresivă a unui adolescent dezrădăcinat, ale cărui vehemente şi permanente nemulţumiri depăşesc cu mult dimensiunile revoltei fireşti a vîrstei.

Oma Stănescu stăpîneşte cu dezinvoltură arta naraţiunii, povestirea ei curge fluent şi convingător, ambianţa e familiară, derutant de vulgară adesea, dar marcată de firescul dezarmant al celei care se oferă pe sine, fără văluri, cu autoironie muşcătoare şi un simţ al observaţiei pătrunzător. Încă o dată, autoarea se crucifică în paginile cărţii sale, iar suferinţa personajului feminin atinge pe alocuri înălţimi spirituale mîntuitoare.

Simona Modreanu