Dintotdeauna, copiii și adolescenții și-au ales modele pe care au încercat să le urmeze.

În trecut, copiii din familiile care nu știau carte își luau aceste modele dintre personajele pozitive din basme, care biruiau întotdeauna. Sau ascultau istorisiri din Viețile Sfinților și își doreau și ei să imite vitejia și virtuțile Sfântului Gheorghe sau ale Sfântului Dimitrie, bunătatea și curajul Sfântului Nicolae, ori cinstea și lipsa de compromis a Sfântului Ioan Botezătorul.

Modelele la îndemână astăzi cuprind o paletă mult mai largă și au „virtuți” radical diferite. Personaje de poveste, care odinioară erau disprețuite și erau mereu înfrânte, astăzi înving atât în poveste, cât și în inima tinerilor: monștrii și vrăjitorii. La care se adaugă omniprezența ecranelor, ce aduce cu sine adicții grave.

Dacă însă copilul este învățat de mic să asculte și să iubească poveștile, dacă este ținut cât mai departe de influența nocivă a gadgeturilor de orice fel, când va crește va iubi mai mult cartea decât ecranul, va fi mai inteligent, mai empatic, mai înțelept decât colegii săi și se va dezvolta frumos. Scriitorul Vladimir Colin numea basmul „școală a curajului, a dragostei și devotamentului față de omenire”.

Dacă măcar un singur părinte va fi motivat să îi citească mai mult, mai des și cât mai de mic, copilului său, basme și povești, sau istorisiri pentru copii din Biblie și din Viețile Sfinților, și dacă un singur copil va iubi Lumina mai mult decât întunericul, consider că această carte nu a fost scrisă în zadar.