Aripi peste timp. De ce este vindecarea trecutului o necesitate pentru redobandirea linistii sufletesti

Aripi peste timp se vrea un indemn la introspectie, o poveste de viata cu lectiile aferente, o inima pusa in palma cu intentia declarata de a aduce constientizare, zambet si liniste in sufletul cititorului, cu increderea ca "fiecare imbunatatire pe care o aducem lumii personale imbunatateste lumea tuturor". A constientiza ca fiecare experienta de viata, oricat de dureroasa, ascunde o lectie de invatat reprezinta punctul zero al procesului de vindecare. Pe masura ce descoperi si recunosti premisele care au generat anumite evenimente din viata ta, ai posibilitatea de a percepe orice experienta drept un prilej de evolutie si dezvoltare. Trecutul si prezentul ne vietuiesc laolalta pana cand invatam asumarea ca unica modalitatea de redobandire a puterii personale.

Suntem pretutindeni inconjurati de familii "perfecte", de oameni "perfecti"... insa, uneori, aceasta perfectiune iluzorie ascunde nefericirea; pentru ca, dincolo de mastile pe care cu totii le afisam, la un moment dat, sufletele noastre, ale tuturor, aspira la acel ceva datator de sens. Suntem prea coplesiti de viata proiectata in trecut sau viitor ca sa observam ca viata insasi, cu prezentul sau, cu bune si mai putin bune, ne este rostul.

Cati dintre noi nu ne-am pus retorico-inconstient intrebarea "a cui cruce o port?". Astazi, psihogenealogia ne ofera posibilitatea de a gasi raspunsuri in acest sens. Intre imitarea tiparelor familiale si eliberarea potentialului creator, omul trait de stramosi alege inconstient prima varianta. Pana cand suferinta inaintasilor nu este recunoscuta si inteleasa, omul este asemenea unui hamster repetand ciclic experientele carora inca nu le pricepe sensul. De aceea, vindecarea trecutului imi apare tot mai des ca o datorie fata de sine, fata de parintii si fata de copiii mei deopotriva, pentru a aduce tiparele inconstiente in "lumina constiintei".