„Ideea unei «cărţi singure», a unei cărţi de poezie unice la care să scriu, întregind-o, toată viaţa, mi-a apărut încă de pe la sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut. Aspiram să depun o mărturie continuă despre trecerea mea (nicidecum să realizez o «carte absolută», ci un registru de întâmplări, întâlniri sau vise, un substrat vocal evadat dintr-un cor).

Prima ipostază editorială am încercat-o în Carte singură (1982), articulată inițial într-o bază triadică din retopirea a două cărţi anterioare (Cartea nunţilor, 1968, şi Locul sâmburelui, 1973, plus încă o treime de texte inedite); mi-am întregit-o cu apariţiile ulterioare: Fluviul întâmplător (1985), apoi cu Lumina de seară (2000) și, în final, Atât (2012), încercând să realizez arhitectural un ansamblu unitar, nicidecum în sensul Cărții mallarméene. În Partea din toate, viziunea structurală mi s-a clarificat şi am ajuns la imaginea simplă şi extensibilă a unui retablu portabil, de uz personal, pentru timpul ce-mi va mai fi dat.“ — SORIN MĂRCULESCU