„Vibrăm alături de britanici care nu au ratat această ocazie extraordinară de a ieși din robie.” Așa saluta Marine Le Pen rezultatul referendumului din 23 iunie 2016 cu privire la Brexit. Și, extrem de oportunist, cerea imediat același referendum și în Franța.

Cu siguranță, popoarele au, fiecare, motivele lor. Și ceea ce ele exprimă trebuie ascultat și respectat. Niciodată nu am confundat vocea poporului cu populismul.

Dar suntem datori să fim lucizi. Unde se află astăzi, în secolul douăzeci și unu, riscurile servituții și cum să te protejezi de ea? Marea iluzie este să credem că ne descurcăm singuri în fața transformărilor lumii, deseori brutale. Că putem lupta cu noii giganți politici, economici și financiari. Și să crezi în promisiunea unei identități și a unei suveranități mai degrabă solitare decât unite.

Înțeleg și împărtășesc dragostea de țară a fiecăruia. Știu, de asemenea, că avem nevoie de națiuni pentru a lupta cu naționalismul. Dar acest atașament poate merge mână în mână cu angajamentul european.

Toată viața mea am avut o anumită idee despre Europa. Însă această idee nu mi-a înlocuit și nu mi-a slăbit niciodată mândria de a fi francez și nici puterea patriotismului. „Patriot și european”, iată cum se rezumă cel mai bine angajamentul politic și convingerile mele.

De aceea, de-a lungul acestor patru ani și jumătate, am încercat să înțeleg motivele care au determinat 17.410.742 de cetățeni britanici să voteze împotriva Uniunii Europene. Știm cu toții că un astfel de vot rămâne posibil și în alte țări europene, inclusiv a mea.