Obstinandu-se, parca, sa epuizeze intregul alfabet al instrainarii de sine, Stefania Pavel construieste in Neantul din oglinda, acest al doilea volum pe care poeta il publica, un intreg univers in care, precum intr-un labirint al oglinzilor, nimic nu este asa cum pare a fi. Abia dupa ce insuportabila oglinda-constienta, "murdara de secunde" si "ale carei pete sunt eterne" (Gandurile), va fi facuta zob (Paradox), poeta isi va recupera libertatea de a se cauta si dorinta de a se regasi. Insa pana acolo drumul va fi lung si sinuos, ratacirile vor fi inerente, crizele existentiale vor fi inevitabile. [...] Insa, inainte de orice, poezia Stefaniei Pavel trebuie citita pentru autenticitatea trairilor pe care le impartaseste cu noi. Incapatanandu-se sa scrie poezie pentru o generatie care are tot timpul din lume, dar niciodata timp pentru a citi, poeta face aproape un act de credinta. Parcurgand intregul volum, chiar mai mult decat alchimia la care supune limbajul, impresioneaza taria cu care Stefania Pavel crede in infinitele posibilitati ale poeziei de a ne salva de la aneantizare, in capacitatea poeziei de a salva lumea. - Daniel Tache

Masuratoare

Masor cuvintele in batai de inima pe minut,

In cat de tare imi fac inima sa bata

Sau in cat de calm o fac sa se opreasca.

Numai asa stiu cate sa rostesc pe zi,

Cate sa las sa mi se nasca in gand

Fara a ma pune

Nici in pericolul de a muri,

Nici in cel de a trai.

Dar sunt unele cuvinte

Pe care nu le-am masurat pana acum

Si nu stiu daca ar fi prea mult,

Prea putin sau prea nimic pentru mine,

Nu stiu daca nu cumva mi-ar face inima sa bata atat de tare

Incat m-ar trezi subit din somnul treaz

In care ma tin cuvintele repetate

Pana cand si-au pierdut semnificatia

Si ordinea silabelor.

Sunt unele cuvinte

Pe care nu le-am masurat pana acum,

Fiindca imi e teama ca nu cumva

Sa imi faca inima sa bata

Mai mult decat e nevoie pentru a supravietui.