Patrologul ortodox Norman Russell eliberează teologia Sfântului Grigorie Palama de etichetele şi concepţiile greşite puse de teologii occidentali, demonstrând cât de greşit a înţeles Apusul isihasmul. Grigorie Palama a fost socotit de teologii apuseni – catolici şi protestanţi – o excrescenţă pe corpusul teologic al Bisericii Ortodoxe, un scriitor straniu care propovăduia o filosofie străină de Biserică: isihasmul. Norman Russell prezintă în paginile acestei cărţi istoria receptării gândirii Sfântului Grigorie în Ortodoxie şi în Apus, investigând cum această teologie palamită a Rugăciunii lui Iisus a fost folosită ca o armă polemică şi apologetică de teologii apuseni şi răsăriteni.

Rar s-a întâmplat ca Sfântul Grigorie Palama să fie abordat într-o manieră imparțială. „Palamismul”, un construct al teologului catolic Martin Jugie, termen pe care l-a inventat pentru scopuri polemice, s-a dovedit atât de robust încât domină în continuare atitudinile occidentale față de Palama, în ciuda operei unor teologi ca Meyendorff, Lossky şi alţii. Meyendorff însuși pare să fi acceptat conceptul de palamism în primele sale scrieri, în mare măsură pentru că era constrâns să construiască un palamism alternativ la cel zugrăvit de teologii apuseni.

Excluderea Sfântului Grigorie Palama din discursul teologic occidental a fost atât de eficientă încât este dificil să se alcătuiască o pledoarie în favoarea sa. Acest lucru nu este surprinzător, pentru că până și unii dintre contemporanii săi ortodocși au socotit neconvingătoare, dacă nu chiar de-a dreptul eretice argumentele teologiei sale care are ecouri din Maxim, Dionisie și Capadocieni. Cu toate acestea, Grigorie Palama însuşi nu a avut intenția să pună bazele unui nou sistem teologic, ci că doreşte să evidențieze consecinţele învățăturii biblice și patristice despre caracterul comuniunii divino-umane ca răspuns pentru cei care susţineau că este cu neputinţă îndumnezeirea (theosis), participarea la viața dumnezeiască.