Numele meu este Tate. Totuși, el nu îmi spune așa. Nici măcar nu i-ar trece prin cap să mi
se adreseze atât de familiar, asta în cazul în care mi s-ar adresa cât de cât. Nu, abia dacă
îmi vorbește. Dar nici nu mă lasă în pace.
Cândva, am fost cei mai buni prieteni, după care a început să se lege de mine și a decis că
scopul lui este să îmi ruineze viața. Am fost umilită, exclusă și bârfită în toți anii de liceu.
Cu cât trecea timpul, cu atât mai chinuitoare deveneau farsele și zvonurile puse la cale de
el, și deja mi se făcuse lehamite să mă tot feresc din calea lui. Am plecat chiar în Franța
pentru un an de zile, ca să îl evit.
Doar că, acum, m-am săturat să mă mai ascund și nici de-aL naibii nu îl voi lăsa să-mi
distrugă ultimul an de liceu. Poate că el nu s-a schimbat, dar eu am făcut-o. Este timpul să
ripostez. Nu mai am de gând să-l las să-și bată joc de mine.