Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii. Biserica românească din Transilvania, începând cu secolul al XVI‑lea şi, apoi, Biserica Română Unită, începând cu secolele XVII–XVIII, a beneficiat de un constant şi generos interes din partea unui număr consistent de istorici din cadrul centrelor universitare Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgu Mureş, Bucureşti (Facultăţile de Istorie). Astfel, prin studiile şi publicaţiile apărute în ţară şi străinătate s-a creionat, în bună parte, profilul de instituţie divino‑umană a bisericii. Studiile dedicate ierarhilor care păstoreau biserica sau instituţiilor care o compuneau, analiza vieţii religioase ce o anima, surprinderea raporturilor, pe toate planurile, cu societatea timpului reprezintă o parte din piesele care îi recompun imaginea în încercarea firească de a i‑o restitui pe deplin.

Aflată în comuniune ierarhică şi de credinţă cu Scaunul Romei, egală participantă la tezaurul ritual constantinopolitan cu Biserica Ortodoxă transilvăneană, vieţuitoare într‑o determinată structură statală şi de guvernare, Biserica Română Unită nu poate să nu ţină seama de toate aceste organisme colective în conturarea profilului ei. Astfel, se impune descrierea organizării Bisericii, a structurii instituţionale a acesteia: părţile componente şi raţiunea lor de a fi, relaţiile ce se stabilesc între ele, atât din perspectivă ierarhică, cât şi comunitară. Existând în lume, toate aceste instituţii au cunoscut mai multe transformări datorate schimbărilor sociale, intelectuale, politice şi culturale. În multe situaţii dinamica vieţii de credinţă a dus la apariţia unor instituţii noi, oarecum străine de spiritul locului, ce urmau a rezolva probleme foarte concrete şi a răspunde unor provocări privitoare la propovăduirea Evangheliei. (din Introducere)