Diversitatea culturala in mediul educational este o sursa extraordinara de progres si de inovatie in ceea ce priveste metodologia didactica, dar si relationarea si comunicarea pedagogica. Ea trebuie valorificata adecvat pentru ca rezultatele academice sa apara si, odata cu ele, satisfactia studentului si a profesorului.

Grupa universitara caracterizata de diversitate culturala are un specific al ei. Un cadru didactic ar spune ca si in grupele cu studenti autohtoni exista suficienta diversitate, dat fiind specificul educatiei la varsta adulta, care pune accent asupra diferentelor la nivel individual. Cu toate acestea, intr-o grupa universitara multiculturala exista, in plus, diversitatea nevoilor de formare/invatare, a asteptarilor privind comunicarea didactica, a perceptiilor bazate de propriul cadru de referinta culturala s.a.m.d. In acest sens, putem vorbi de valorizarea si de valorificarea diversitatii culturale prezente in aceste grupe, atat pentru „imbogatirea reciproca” de care vorbea Paul Valéry, cat si pentru motivarea studentilor straini in vederea depasirii socului cultural, inerent, in mai mare sau mai mica masura, oricarei experiente interculturale.

Prin accederea Romaniei la Uniunea Europeana, am patruns intr-un mediu social si profesional multicultural, care a adus cu sine schimbari sau presiuni spre schimbare in toate domeniile. In primul rand, acestea se refera la mobilitatea viitorilor specialisti pe piata muncii si la compatibilizarea planurilor de invatamant cu cele din tarile membre ale Uniunii Europene. Pornind de la acceptiunea ca factorii culturali influenteaza comportamentul si comunicarea, putem sa vedem o relatie directa intre predarea-invatarea limbilor straine si dezvoltarea competentei de comunicare interculturala. Astfel, predarea limbilor straine se va concentra atat asupra formarii competentei lingvistice, cat si asupra facilitarii intalnirii cu alteritatea, a intelegerii modului in care se pot percepe mesajele în funcţie de contextul cultural.

Din punct de vedere teoretic, prezenta lucrare „Dezvoltarea competentei de comunicare interculturala a studentilor straini – factor al comunicarii eficiente in mediul educational” porneste de la aspectele educatiei interculturale in Europa, dar si in Romania, concentrandu-se apoi asupra conceptului de competenta de comunicare interculturala, cu referire la domeniul predarii limbilor moderne, in special la limba romana pentru straini.

In studiile interculturale nu este important sa se descrie culturi, ci sa se analizeze procesul de interactiune intre membrii unor grupuri ce apartin unor culturi diferite. De aceea, abordarea interculturala se concentreaza asupra formarii unor atitudini de deschidere si de toleranta in fata diversitatii, pe langa obiectivele de natura lingvistica sau culturala.

In activitatea educationala, pentru facilitarea dezvoltarii componentei atitudinal-comportamentala a competentei de comunicare interculturala (CCI) se vor utiliza texte autentice, jocuri de rol, filme etc., care sa sensibilizeze si sa ajute educabilul sa-si constientizeze propriile atitudini si reactii, dar si pe cele ale interlocutorilor sai de alte nationalitati, in cadrul unei interactiuni interculturale. Dezvoltarea CCI nu se opreste la etapa constientizarii si sensibilizarii culturale, asa cum apare in tendinta actuala a predarii limbilor moderne, cu precadere a celor de larga circulatie internationala, ci presupune si dezvoltarea unei capacitati de construire a unei terte culturi negociate a interlocutorilor, care se dezvolta gradual in cadrul interactiunilor.

In literatura de specialitate exista diferite modele teoretice ale CCI: procesuale, lineare sau dinamice, structurale, adaptationale sau psihologice, holistice etc. Noi consideram ca aceasta competenta are o complexitate covarsitoare si se dezvolta pe toata durata vietii prin educatie formala, non-formala si informala, in mod complementar. De aceea, am optat pentru un model al CCI holistic, ce cuprinde atat elemente structurale lingvistice si culturale, definite de noi ca sub-competente, cat si elemente psiho-atitudinale, inspirandu-ne din modelele teoretice ale lui M. Byram, W. Gudykunst, K. Deardoff, dar si pe baza conceptelor de „spatiu intermediar”/„al treilea spatiu”/„spatiu intercultural” (Kramsch 1993, Clanet, 1990), sau „implicit cultural” (Clanet, 1990, Colles 1998, Louis, 2009, Zarate 2003).