Dana Banu adună în textele ei istorii, împletindu-le pe cele personale cu personajele ei, povești de viață și iubire, note de călătorie și observații asupra libertății și umanității noastre, care aproape te copleșesc. Senzația este că nimic nu s-a întâmplat și nu se întâmplă de fapt până nu este „trecut” în caietul său sau într-un notebook roșu de către un scriitor. De la Paris la Istanbul sau din Italia în România, până la o gară din Polonia, unde întâlnește refugiați, fiecare om are o lecție și, fără să-și dea seama de multe ori, participă la mersul lumii, delimitându-se în două mari categorii: cei care își trăiesc viața cu adevărat și cei care o privesc de la distanță. Cei care au gustat cu adevărat libertatea și cei subjugați propriilor preconcepții. Ură Vs. dragoste. Război Vs. poezie. Nimic nu s-a schimbat de mii de ani și nici n-o să se schimbe vreodată, în afară de faptul că murim și alți actori vor interpreta alte și alte roluri în aceeași piesă.