Regina Maria a trăit într-o epocă și un spațiu cultural în care literatura era în plină înflorire și în care fantezia ei nativă bogată a prins aripi de nestăvilit încă de la început.
Dar ceea ce a inspirat-o mai mult în creațiile sale literare a fost venirea sa în România și întâlnirea cu o altă lume, ancorată într-o spiritualitate plină de smerenie, evlavie și credință. E fascinant să citești poveștile sale încărcate de prezența divinității, strălucind prin simplitate, sensibilitate și gingășie. E ca și cum inima ei s-a străduit să bată în ritm și sunet de clopot și toacă, adunând în ea toată frumusețea inefabilă a ortodoxiei.
„O poveste de la Sfântul Munte”, în traducerea magistrală a lui Nicolae Iorga, ne vorbește cu simplitate și duioșie despre dorul după Dumnezeu și sfințenie, despre puterea rugăciunii și a credinței, ce poate muta munții din loc. Este o poveste veche, răsăriteană, așa cum autoarea ne dezvăluie în final, despre coborârea Maicii Domnului din Ceruri pe Muntele Athos, printre călugări, ca răspuns la ruga lor intensă, pentru a pune în rânduială lucrurile.
Regina spunea că „un gând frumos este asemenea unei biserici în care omul își odihnește sufletulˮ.