„Poetul are, aș zice, o uluitoare intuiție filosofică: atunci când viața se prezintă ca o farsă, doar adoptarea metodică a atitudinii de farsor, a jocului de-a Păcăliciul poate răsturna ordinea lucrurilor, adică poate repune lumea pe șinele drepte. Altfel spus, este pusă în joc aici hegeliana negare a negației, care este procedura corectă pentru a ajunge la o nouă afirmație, la un nou principiu de ordine. „Întunecând întunericul /iată porțile luminii”, spunea Nichita. Aș parafraza în ton cu atitudinea poetului despre care discutăm aici, „amăgind amăgirea, iată secretul dezamăgirii” sau „iluzionând iluzia, iată secretul deziluzionării”. Arlechinul, atunci când este mai serios, vorbește în zeflemea, și asta ține loc atât de confesiune, cât și de profeție. Vorbește în dodii pentru că incoerența lumii în care trăiește nu suferă rostirea limpede, iar atunci tot ce este încurcat și sucit capătă sens doar în zeflemea și ghicitură. Tind să consider că nu mă înșel dacă atribui lui Mihail Soare această filosofie scriitoricească.”, Vianu Mureșan

„A fost un an în care s-au sinucis poeții

A fost un an în care s-au sinucis poeții

sătui să fie-ntruna luați în cătarea vieții.

Cu aripi de la fluturi date-mprumut cu ora

și-au hăcuit prin piețe în văzul tuturora

venele lor firave, tendoanele, uitarea

hrănind câteva zile gazetele. Duhoarea

acestor pline ceasuri îmbrățișând foburgul

a-nnebunit berarii care-au turnat amurgul

în halbele ciobite vânzându-l ca pe bere,

s-au aruncat din turle poeții în tăcere

asemeni unei blânde ninsori întârziate,

s-au otrăvit cu vise ascunși în ruinate

mansarde și în dosul unor iubiri deșarte

de nimeni bănuite, iubiri pentru departe.

Printre gutui sticloase și-au aninat în funii

costumele dungate având prinse petunii

la-ngustele revere și ei uitați acolo

sub strâmtele sacouri, austrul în tremolo

ducea sinistru vestea, tramvaiele de noapte

se-mpiedicau adesea și ele ca de șoapte

de rimele-aruncate, s-au revoltat vatmanii

crezând că iarăși vântul a doborât castanii.”