Prefata lui Nae Ionescu nu putea sa prevada nimic din ce avea sa vina, dar a generat cel mai important scandal din literatura noastra interbelica.

Eroii lui Sebastian stiu si ne spun ca sunt parte intr-o paiaterie exceptionalista prin insasi faptul ca-si verbalizeaza trairea. Romanul ca agregat literar este un act politic, manuit abil de un estet. Este o estetica a razboiului in toata afacerea „De doua mii de ani…“ Desi pare o strategie de distantare fata de interpretarile mai mult sau mai putin aderente la ideea de scriitor nedreptatit de contemporani si de istorie, nu cautam decat o demantelare a iluziei tragice, in favoarea unei lecturi intertextuale. Pe lista preferintelor de lectura ale lui Sebastian figureaza si Apollinaire, poetul care se entuziasma estetic in fata razboiului: «Ah Dieu! Que la guerre est jolie…» (in poemul „L’adieu du cavalier“). Pe versoul aceleiasi liste figureaza avangardisti, cititi dar neindragiti, precum Marinetti din „Manifestul futurismului“, promotorul unei „estetici a razboiului“.