Deşi despre cel mai talentat cineast din spațiul autohton s-a scris mult, fenomenul Loteanu nu a fost cunoscut în toată amploarea temperamentului artistic, care a surprins cele mai profunde manifestări ale sufletului etnic. Întru depășirea „insuficienței exegetice”, a fost elaborat un studiu complex și modern, care se axează pe dialogul interior dintre analiza filmologică a operei cinematografice și psihanaliza biografiei artistului. Un asemenea demers polivalent deține un scop dublu: evidențierea originalității discursului loteanian, care a avut un impact vădit la îmbogățirea limbajului cinematografic, dar și relevarea dramei umane a unui creator de sorginte romantică.

Structura monografiei este axată pe miturile călăuzitoare ale creației lui Loteanu: mitul eternei revoluții, mitul eternei reîntoarceri, mitul eternei libertăți, mitul eternului feminin, mitul geniului. Scopul major – dezvăluirea polifonismului excepțional al operei maestrului, scoaterea în relief atât a raportului dintre film și alte arte, cât și a relației deosebit de tensionate în cadrul dicursului neoromantic a triadei „prototip-autor-interpret”.

Pentru prima oară, a fost reexaminată și reevaluată cea mai complexă etapă a creației lui Loteanu – emigrarea la Moscova, conștientizând impactul destinal al părăsirii patriei regăsite și vicisitudinile dramatice ale asimilării într-un nou context etno-cultural.

În concluzie, se evidențiază aportul regizorului–poet la înfiriparea și la maturizarea neoromantismului cinematografic în contextul filmului universal, semnalând fenomenul cristalizării miturilor personale ale maestrului de o rezonanță aparte în spiritualitatea națională.