Pe copertă: Laura Poantă, pictură în ulei, 2019

Scriitura Doinei Cetea e una înfiorată de o subiacentă smerenie în fața existențialului, consemnându-i repetatele morți și repetatele învieri, alternative proprii unei ființe sentimentale. (GHEORGHE GRIGURCU)

Treptat-treptat, aproape imperceptibil, autoarea transgresează granița dintre memorialistică și ficționalizare, cantitatea masivă de substanță thanatică din lumea amintirilor ajungând să se supradimensioneze în direcția unui fantastic atent brodat literar, în care simți modelul prozei sud-americane, fără ca similitudinea să devină deranjantă… Doina Cetea nu translează în efluvii halucinatorii, nu-și transformă notațiile în fastuoase epigonisme marqueziene, ci rămâne la granița fragilă dintre verosimilul documentar și fantasmatic, adică acolo unde este mai greu de rămas, fiindcă reticența cere autocenzură epică, finețe descriptivă și discreție. (ȘTEFAN BORBÉLY)

Scriu proză de multă vreme, chiar de pe când, încă, nu știam să… scriu. Locul pe care îl alegeam pentru visare și „scris” era cimitirul vechi al satului Cetea. Mă așezam cu capul pe vechile morminte, movile de pământ acoperite cu iarbă, cruci nu mai erau de multă vreme, priveam înaltul cerului și îmi spuneam fel de fel de povești. Când se lăsa seara, ne adunam acolo copiii satului și, în jurul unui foc improvizat de coceni, mâncam măceșe și porumbele de pe marginea drumului, dar, mai ales, ne întreceam în povestiri despre strigoi, iele și zâne. După ce ne înfricoșam bine, fugeam râzând spre casă, lăsând pentru următoarea seară continuarea istorisirilor, care, parcă, se inventau singure, venind de DINCOLO… de tufe, ca o șoaptă a moșilor noștri. (DOINA CETEA)

…Au trecut de atunci trei ani, iar teiul meu n-a mai înflorit… Am așteptat-o pe femeia aceea în fiecare primăvară să-l dezlege de neînflorire. De multe ori, seara, ca și acum, zăresc acolo, pe bancă, în depărtare, un bărbat și o femeie care stau de vorbă. O fi ea? îmi zic, dar când ajung cu căruciorul aproape de bancă, văd doar umbrele copacului. Vreau să vină, înțelegi? șopti Mitra. Să vină femeia, să îmbrățișeze teiul, să-l sărute și să-l facă să înflorească. Înțelegi?

– Da, i-am răspuns și m-am apropiat de el, punându-i mâna pe creștetul capului cărunt, mângâindu-i fața ridată, simțindu-i pomeții ascuțiți ai obrazului, osul lipit de pielea arsă de soare sub barba țepoasă. Ochii lui verzi, ca frunzele teiului, erau scăldați în lacrimi. Mă privi o clipă, apoi își lăsă bărbia în piept și șopti:

– Mai nou, nu fac altceva decât să o aștept pe femeia aia. Trebuie să vină! Altfel, teiul moare…

Și în umbrele înserării, l-am văzut cum tresare, cum se ridică din scaunul cu rotile, cum privește spre tei și-mi șoptește:

– A venit! Uite, a venit! Teiul înflorește!

S-a lăsat ușor în scaun și a închis ochii. Zâmbetul lui de om șugubăț îi încremeni pe față. Teiul înflorise, răspândind mirosul puternic peste toată valea. (DOINA CETEA, fragment din povestirea Teiul)

DOINA CETEA (pseudonimul Doinei Bendorfeanu) s-a născut în 25 noiembrie 1942 la Cetea, Bihor. Este poetă și prozatoare, absolventă a Institutului Tehnic de Drumuri și Poduri Cluj (1963). Debut cu versuri în revista Steaua (1965). Din 1984, referent de specialitate la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, iar între 2009 și 2013, vicepreședinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.

Volume: Culorile începutului (versuri), Ed. Dacia, 1968; Cutremurul albastru (versuri), Ed. Dacia, 1973; Ziua și noaptea cuvintelor (versuri), Ed. Dacia, 1977; În fața luminii (versuri), Ed. Dacia, 1981; Agave (versuri), Ed. Dacia, 1985; Corabia de cristal (versuri), Ed. Dacia, 1987; Iataganul și alte povestiri, Ed. Ion Creangă, 1988; Magica întâlnire (versuri), Ed. Dacia, 1988; Misterul din lacul nuferilor (povestiri pentru copii), Ed. Ion Creangă, 1990; Triunghiul Bermudelor (versuri), Ed. Dacia, 1992; Poiana nălucilor (povestiri pentru copii), Ed. Clusium, 1997; Fantoma corăbiei stea, ediție bilingvă, română-engleză, Ed. Cogito, 1999; Taximetrul roșu (proză scurtă), Ed. Casa Cărții de Știință, 2002; Binoclul motanului Potifar: povești de dimineață, Ed. Societatea Culturală „Lucian Blaga”, 2002; Vremea lui Gelu (nuvelă istorică), Ed. Casa Cărții de Știință, 2003; Casa iluziilor (versuri), Ed. Dacia, 2004; Ierboaia (proză scurtă), Ed. Casa Cărții de Știință, 2010; Ziua și noaptea cuvintelor, antologie, Ed. TipoMoldova, 2012; Voievodul Gelu. O poveste, Ed. Eikon, 2014; Istorii (versuri), Ed. Școala Ardeleană, 2017; O sută și una de poezii, antologie, Ed. Academiei, 2020.

Prezentă cu poeme și proză în antologii din țară și din străinătate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1971, stagiar, și din 1978, membru plin. Membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor în perioada 2000-2013 și în Comitetul Director în perioada 2009-2010. Nominalizată la Premiul Uniunii Scriitorilor în 1997. Distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Binoclul motanului Potifar (2002) și Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor în 1992, 1999, 2003 și 2018; Meritul Cultural în grad de Ofițer, 2004; Meritul Cultural în grad de Comandor, 2010. Membru fondator al Societății Culturale „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, 1990.