Toți romancierii sunt răzvrătiți, dar nu toți răzvrătiții sunt romancieri. De ce? Spre deosebire de ceilalți, romancierul nu știe de ce-i răzvrătit, ignoră rădăcinile profunde ale discordiei lui cu realitatea: e un răzvrătit orb. Demența demonică la care îl împinge propria răzvrătire – să ia locul lui Dumnezeu, să refacă realitatea –, caracterul radical pe care aceasta îl adoptă în sine e manifestarea acelei obscurități tenace.

Un eveniment literar. O cercetare vastă, care toacă mărunt demonii, istoria, întâmplările care au format proza scriitorului columbian până la romanul Un veac de singurătate.

Un scriitor nu-și inventează temele; le plagiază din realitatea reală în măsura în care ea i le sedimentează în spirit, sub forma experiențelor cruciale, ca pe niște forțe obsesive de care vrea să se elibereze, scriind. E amuzant să auzi această afirmație categorică din gura autorului care, câțiva ani mai târziu, avea să scrie romanul cel mai plin de imaginație posibil.