Ce înseamnă acordul fin pentru un prozator ca dumneavoastră?

Acordul fin este de mai multe feluri. Să zicem că noi constatăm că un personaj trenează. Sau că într‑un anume capitol îi lipseşte ceva, nu ştim ce. Textul e acolo, informaţia pe care trebuie s‑o găsească cititorul este acolo, dar ceva îi lipseşte. Şi‑atunci trebuie să vedem ce, cum animăm, cum schimbăm puţin perspectiva. Undeva există un acord atît de fin, încît nici nu ţi‑l pot spune acum. Cititorul trebuie să iasă din orice simetrie şi totul să meargă lin înainte. Ei, aici undeva e problema aceea a acordului fin. Am ajuns la pagina 300 a doua oară şi aici am o mică problemă care se rezolvă prin stat şi aşteptat, prin lene, prin găsirea cheii, a soluţiei...

La experienţa dumneavoastră, la cărţile pe care le‑aţi scris, chiar vă mai interesează aceste acorduri fine?

Foarte mult. Ele sînt pariul meu cu mine. Eu scriu cartea aceea pentru mine, eu sînt cititorul în clipa aceea, n‑am altul. În intimitatea creaţiei mele intră un singur cititor. Şi acela‑s eu. Iar eu, cititorul, la pretenţiile mele, dacă strîmb din nas, autorul mă vede. Autorul fiind, evident, tot eu. Şi atunci mai încercăm o dată.

(Daniel Moșoiu în dialog cu Alexandru Vlad la Radio Cluj, 28 februarie 2011)

* * *

E un Vlad chestionat, cu abilitate şi persuasiune, pe toate feţele, de la concepţiile lui despre roman şi proză scurtă la secretele de laborator şi la existenţa cotidiană, una de pendul între Cluj şi Mihăieşti. Se adaugă acestora şi destule observaţii critice, fie făcute chiar de Daniel, fie de invitaţi în cadrul emisiunilor care au găzduit suita de dialoguri. Pe scurt, dialogurile de faţă sînt o bază documentară inevitabilă pentru orice exegeză dedicată prozatorului. Şi nu doar o bancă documentară, ci, măcar din loc în loc, exegeză curată. (Al. Cistelecan)

* * *

După cinci ani l‑am auzit vorbind. Căci, înainte de a citi Acordul fin, am ascultat cîteva fragmente din convorbirile lui Daniel Moşoiu cu el, cu Alexandru Vlad. A fost o experienţă un pic stranie. O clipă am fost tentat să mă uit roată‑roată prin încăpere, căci am avut senzaţia că, pe măsură ce îl auzeam, era tot mai prezent şi că eu nu‑l vedeam din cauză că s‑a ascuns în dulap şi că de acolo vorbeşte. Vocea lui avea asupra mea un efect de revelator fotografic, căci de sub vocea lichidă i se contura treptat chipul. O absenţă cu faţă, o absenţă vorbitoare. (Ion Mureșan)

* * *

ALEXANDRU VLAD s-a născut în 31 iulie 1950, în Suceagu, jud. Cluj. A absolvit Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1982). Debut absolut în Echinox (1973). A fost, pe rînd, profesor la ţară, anticar, galerist, remizier la echipa de fotbal „U” Cluj, muncitor necalificat pe unele şantiere, proiecţionist la un cinematograf sătesc, bibliotecar, dactilograf şi impiegat de mişcare la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Cluj, redactor, pentru o scurtă perioadă, la revista Steaua. După 1991, a fost redactor pentru Cluj al revistei Vatra din Tîrgu Mureş. Volume: Aripa grifonului (povestiri, 1980; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Debut); Drumul spre Polul Sud (proză scurtă, 1985); Frigul verii (roman, 1985); Atena, Atena (1994); Fals tratat de convieţuire: trei tablouri din secuime şi un malaxor (în colaborare cu Daniel Vighi, András Visky, într-o versiune concepută şi editată de Marius Lazăr, 2002); Sticla de lampă (2002; Premiul ASPRO, Premiul Filialei Cluj a USR); Viaţa mea în slujba statului (povestiri, 2004); Vara mai nepăsători ca iarna (2005); Curcubeul dublu (roman, 2008; Premiul Filialei Cluj a USR); Măsline aproape gratis (proze asortate, 2010, 2012; Premiul Filialei Cluj a USR); Ploile amare (roman, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Filialei Cluj a USR, Premiul revistei Observator cultural, Premiul revistei Poesis, Premiul „Ion Creangă” al Academei Române); Cenuşă în buzunare (antologie, 2014); Poemele / The Poems (ediţie bilingvă româno-engleză, 2015); Omul de la fereastră (roman, 2015). Prezent în antologiile Nuvela şi povestirea românească în deceniul opt (1983); Chef cu femei urâte (1997); Generaţia ’80 în proza scurtă (1998); Competiţia continuă (1994; 1998). Traduceri din Joseph Conrad, W.H. Hudson, Henry Miller, Vladimir Tismăneanu, Graham Greene, Alberto Manguel. Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004); grad de Ofiţer (2010). S-a stins din viaţă în 15 martie 2015.

* * *

DANIEL MOȘOIU s-a născut la 23 august 1969, în Racâş, jud. Sălaj. A absolvit Facultatea de Filosofie a UBB Cluj (1995). A debutat cu poezie în revista Tribuna (1991). A publicat volumele: Poeme din mers (1999, Premiul Naţional de Poezie „Aurel Dumitraşcu”, Premiul pentru Debut „Mongolu” al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România; ediţia a II-a: 2012); Ţigări umede (proză scurtă, 2018). Prezent cu poezie în antologiile Cuvinte. Almanah literar (2006), Literatură tânără (2007), Clujul din poveşti (2011), Promenada scriitorilor (2012), Viaţa literară la Cluj (2013), Lumina din cuvinte (2015) – toate realizate de Irina Petraş şi editate de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor – şi cu proză în Farse, lacrimi şi o găleată de sânge (coord.: Horia Gârbea şi Mircea Petean, 2008), Antologia prozei scurte transilvane actuale, vol. 3 (coord.: Ovidiu Pecican, 2011), ambele apărute la Editura Limes. Este redactor la Radio Cluj, unde realizează emisiuni culturale.