Romanul lui Jules Verne, Calatorie spre centrul Pamantului (titlul original, francez, Voyage au centre de la Terre), apare pentru intaia data in format mic in 1864, fiind reeditat in octavo pe 13 mai 1867 (cu doua capitole suplimentare).

Pe un algoritm pe care Jules Verne il creeaza si care-i asigura specificitatea, povestea se dezvolta natural, desi intamplarile sunt cu totul extraordinare. Dupa descoperirea unui manuscris vechi cu rune, un savant, nepotul sau si ghidul lor intreprind o calatorie spre centrul Pamantului, folosind pentru asta un vulcan islandez.

Sa scrii un roman SF in 1864 si sa ramai actual si 150 de ani mai tarziu sunt probe ale literaturitatii unui text, iar Calatorie spre centru pamantului implineste multiplu aceasta performanta. Stau marturie numeroasele ecranizari ale cartii, precum si raportarea involuntara a cercetatorilor teritoriilor subterane la lumea imaginata de Jules Verne. Validate sau nu, proiectiile utopice ale subteranului sunt, la prozatorul francez, destinate aceluiasi public, ca si la jumatatea secolului al XIX-lea: cel care are, mai presus de trecut, un viitor.

Lucian Pricop