La intrebarea „de ce s-ar cuveni retradus un anume text literar?” (mai ales daca este vorba despre bucați clasice, subsumate canonului literaturii universale) au incercat sa raspunda zeci de teoreticieni și de practicieni din domeniu – mai mult sau mai puțin convingator. Lawrence Venuti susține ca „Traducerea, ca orice practica culturala, implica crearea de valori, lingvistice și literare, religioase și politice, comerciale și educaționale, dupa caz. (…) Traducerea este o inscripționare a textului strain cu inteligibilitați și interese care sunt fundamental interne. (…) Retraducerile constituie un caz special, deoarece valorile pe care le creeaza sunt susceptibile sa fie de doua ori interne, determinate nu numai de valorile interne pe care traducatorul le inscrie in textul strain, dar și de valorile inscrise intr-o versiune anterioara”. Consideram ca implicațiile didactice ale unui text, chiar și ale unei modeste traduceri literare, pot schița și o dimensiune culturala. In foarte mare masura, daca incerci sa faci o antologie, oricat de scurta, dintr-un clasic al literaturii universale, asta inseamna tot un act de cultura – chiar și, sa zicem, minimal. Invitam, așadar, pe cititor sa ne urmeze in periplul lirico-dramatic shakespearian cuprins in acest mic volum, urmand, in linii mari, traseul sugerat de geniala poezie ironic-evocatoare a lui Marin Sorescu, intitulata chiar Shakespeare.