Năvala apelor spune povestea Sofiei şi a lui Trofim Ivanovici, doi soţi care adoptă o adolescentă orfană pe nume Ganka. În universul casnic în care până atunci nu se întâmplase nimic notabil, venirea fetei transpune în plan emoţional distrugătoarea revărsare din albie a râului Neva. Cartea prezintă, indirect, viaţa în Rusia anilor ’20, dar se concentrează asupra traiului instinctual al oamenilor, dând în vileag falsitatea propagandei sovietice, potrivit căreia mintea poate fi remodelată, şi amintind că indivizii obişnuiţi trăiesc mai degrabă primitiv. Zamiatin arată cum violenţa şi răul puse în mişcare de Revoluţia bolşevică şi de Teroarea Roşie au influenţat viaţa de zi cu zi şi cum relaxarea morală în faţa agresivităţii şi violenţei i-a transformat pe mulţi în brute. Această capodoperă a literaturii ruse este o istorisire despre forţa devastatoare a instinctelor umane, dar şi o satiră subtilă la adresa puterii politice care vrea să instaureze cu forţa raiul pe pământ.

Despre autori

Evgheni Zamiatin (autor)

Evgheni Ivanovici Zamiatin (1884-1937) s‑a născut în Rusia, în oraşul Lebedian. A studiat ingineria navală la Sankt‑Petersburg şi în aceeaşi perioadă s‑a alăturat mişcării bolşevicilor. Arestat pentru participarea la răscoala din 1905‑1907, a fost exilat în oraşul natal, pe care l‑a părăsit totuşi pentru a‑şi definitiva studiile în Finlanda. La întoarcerea în Rusia, a început să scrie povestiri, portrete literare, piese de teatru, eseuri şi romane, făcându‑şi un nume printre scriitorii reputaţi ai vremii. Din ce în ce mai critice la adresa regimului, scrierile sale – dintre care amintim volumele de nuvele Peştera şi Pescarul de oameni sau romanul Noi – au fost mult timp interzise. În 1931, după repetate încercări de a obţine viza pentru străinătate, i‑a scris lui Stalin: „Dacă sunt într‑adevăr un criminal şi merit să fiu pedepsit, cred totuşi că nu merit o pedeapsă chiar atât de grea ca moartea literară, şi de aceea rog ca acest verdict să fie înlocuit prin expulzarea din URSS”. A obţinut viza şi s‑a stabilit la Paris, unde a murit câţiva ani mai târziu, în 1937, de angină pectorală, o boală care l‑a chinuit toată viaţa.