Platanii din Samothraki

Dar Egeea e de un albastru intens, răscolitor. E de ajuns să o privești cât durează voiajul și serotonina îți alungă nihilismul. Dopamina îți elimină deznădejdea. Delfinii înoată paralel cu voi și sar instagramabil – clar c-au evadat din animațiile lui Miyazaki.

[…]

Există insule gentrificate. Mutilate de peisagistică, limuzine și iahturi.

De palate și buncăre antiatomice. De plantații de șezlonguri și baldachine.

Eva și ceilalți

Uneori ni se pare că niciodată nu vom înțelege ce-a fost, cum a fost, de unde a apărut și unde a dispărut prima dragoste. Vârsta la care o experimentăm este, de obicei, una extrem de complicată. Lumea se deschide dintr-odată foarte mult și ne copleșește, ne solicită de urgență toată atenția. Cu toate acestea, Eva este hotărâtă să își trăiască în primul rând această experiență. Și e foarte posibil să aibă dreptate. - Cristina Ispas

Bilili

Într-o lume perfectă, prima iubire ar fi și ultima. Dar lumea nu este perfectă. Din fericire, ea, prima dragoste, rămâne totuși cu tine până la sfârșit, ca amintire.

Amintirile sunt importante. Desigur, s-ar putea să nu fie nici așa. Mai depinde și de noroc. Viața rămâne, dintotdeauna și pretutindeni, și o loterie. - Andrei Crăciun

Ceaikovski la walkman

Personajele din cartea asta trec prin tot felul de experienţe amoroase. Sunt cu toţii colegi de clasă, unii dintre ei stau chiar în aceeași bancă, dar destinele lor sunt foarte diferite. Vulnerabilitatea fetei badass, care aleargă ca o flacără în jurul celorlalţi, gata să-i ardă, se manifestă prin atacuri de panică. Băiatul care merge la sală va ajunge să fie dominat și folosit de o femeie de treizeci de ani, apoi are un vis premonitoriu. Fetele care stau cuminţi în banca lor merg la biserică împreună, dar simt în același timp și o atracţie nemărturisită una faţă de cealaltă. Dragostea înflorește, o ia pe căi nebănuite, nu primește răspuns, se răzgândește, e năvalnică, mistuie inimile sau le îngheaţă pentru totdeauna. - Andrei Dósa

El era frumos, eu eram iritată

Dragostea vine pe nepregătite în adolescență – ei, na, dar când oare ne prinde pregătiți? – și cu atâta forță, încât ne poate convinge că e unica, singura, neasemuita, povestea poveștilor. Ne poate aduce bucurie, suferință, ba chiar pe amândouă deodată, dar, cel mai important, ne ajută să descoperim cine suntem. Valentina, adolescenta pasionată de filozofie din acest roman, este fascinată de mitul androginului, pe care l-a desco­perit la Platon. Pornind în căutarea perechii, ajunge la una dintre cele mai importante lecții ale dragostei: iubirea de sine. - Diana Geacăr

Să trăiești cu o presiune constantă

Toată adolescența mi-am dorit să mă îndrăgostesc nebunește, dar nu am reușit, și asta m-a făcut să mă simt defectă. Am început, din disperare, să ascult muzică binaurală pentru atragerea sufletului-pereche, dar era îngrozitor de plictisitoare, la fel ca toată viața mea. În vara următoare s-a întâmplat, în sfârșit, marea dragoste, și, după doar o lună de relație, am căzut la pat cu simptome de depresie. Nu îmi spusese nimeni că dragostea nu e mereu ideală ca în filmele și cărțile proaste, care îmi creaseră cele mai nerealiste așteptări. În cartea de față am încercat să vorbesc despre iubire cât mai sincer și din diferite unghiuri. În rest, probabil că dragostea o să rămână mereu unul dintre subiectele mele preferate, pentru care nu o să mă simt niciodată suficient de compe­tentă, și asta e ok. Uneori e plăcut și simți că radiezi. Alteori îţi vine să strigi până te evapori în stratosferă. Și asta e ok. - Alina Pietrăreanu