Cine a fost Părintele Ilarion? Până nu demult a fost trecut sub tăcere. De ce? Pentru că el iubea smerenia și blândețea mai presus de orice, lucruri care erau firești pentru Sfinția sa. Nu-i plăcea să fie lăudat, vorbea încet, cu mult calm și blândețe, suferea împreună cu cel păcătos, trăia durerea celor suferinzi și îi ierta pe toți cei care îl prigoneau. Dorul său aprins era îndreptat către Dumnezeu, asemănându-se foarte mult cu Părintele Paisie Olaru, prin multe din virtuțile care-l caracterizau, prin dragostea hristică, compătimitoare și aproape maternă față de aproapele, prin cuvintele sale mângâietoare, prin îndelungă răbdare în suferințe, boli, prigoane și tot felul de încercări și ispite de care a avut parte în această „vale a plângerii”. De altfel, Părintele Ilarion și-a exprimat adesea dragostea și profunda admirație față de „vulturul înălțimilor Sihlei”, Părintele Paisie Olaru. (Schimonahia Modesta Bujor)

Neuitatele clipe ale celor dintâi pelerinaje, unele dintre ele încărcate de un mare dramatism și deosebită trăire duhovnicească au lăsat o urmă neștearsă în sufletele noastre. Părintele Ilarion ne-a fost în tot acest timp nu numai o minunată călăuză, dar, mai ales, un Părinte adevărat, cu inimă de mamă („Sunt mulți învățători, dar puțini Părinți” – Sfântul Apostol Pavel), grijuliu, atent, ocrotindu-ne mereu și ferindu-ne de toate ispitele și încercările inerente, mai presus de orice cu rugăciunea sa de foc, bineprimită de Dumnezeu de la vasul Său cel ales, dar și prin povățuirile și cuvintele sale pline de miez duhovnicesc. Nu numai că ne-a scăpat de întâmplări și încercări care puteau avea consecințe teribile, dar prin felul său de a se purta, prin smerenia atitudinii și vorbelor sale ne-a fost pildă vie de adevărată viețuire și comportament creștinesc autentic și ziditor pentru noi toți, fiindcă iubitul Părinte ajunsese de mult „la vârsta bărbatului desăvârșit”, vas ales al Duhului Sfânt, bărbat duhovnicesc, socotit de întreg poporul ca fiind un Sfânt încă din această viață. (Paul Bălan)