Redactat între octombrie 1984-septembrie 1985 și rămas în manus­cris, acest roman a fost publicat, tot într-o ediție sumară, abia în 2001. Este una dintre cele mai puțin cunoscute realizări ale lui Ovidiu Bîrlea. Ineditul romanului constă în subiectul său, țesut în jurul unei protagoniste de excepție, Ecaterina Varga, un mit printre românii ardeleni de la jumătatea secolului 20 XIX. Autorul îi mărturisea unui prieten: „Am intenția să scriu un roman despre Ecaterina Varga. (…) Eu o consi­der o Ioana d’Arc a Buciumului și, pentru ceea ce a făcut ea aici, merită mai mult decât s-a scris până azi.”

Ecaterina Varga (Varga Katalin, în maghiară), năs­cută în 1802 la Hălmeag, astăzi comuna Șercaia, în jude­țul Brașov, într-o modestă familie de maghiari, a devenit „Doamna moților”, având o contribuție însemnată în pregătirea evenimentelor de la 1848. Instalată la Izbita, într-o casă construită de săteni, i-a sprijinit în lupta lor împotriva abuzurilor stăpânirii redactându-le, gratuit, petițiile adresate Dietei Transilvaniei și susținându-le drepturile la Curtea de la Viena, unde se zvonea că ar fi avut un frate.

Mihaela Hură