"Proiecție a unei memorii ultragiate, poezia lui Horia Dulvac pare să se nască dintr-o conștiință care vede dincolo de sau, mai exact, prin suprafata concretului. Tocmai de aceea, faptele apar într-o goliciune pe care n-o poate înșela niciun fel de tendativă de iluzionare. (...) Totul e altceva decât pare, și tocmai o astfel de desubstanțializare salvează. Frânturile cu mama (...) sunt, în fapt, niște imnuri; nu imnuri către noapte, dar ce relevanță mai are?" Mircea A. Diaconu

"E un fel de stand down poetry în această carte. H.D. povestește în HD văzutele, străvăzutele, nevăzduhele, dar mai cu seamă spaima că moare cea care a murit. Iar acest amănunt cronologic nu este pentru nimeni nici relevant, nici apăsător. Versurile cad dinspre sinea lor cam cum ar sări viața, uneori, de pe șine, mai ales la capăt de vers. Numai "mama", fiind un cuvânt din al cărui ecou nu poți ieși -ci doar, eventual, să te naști-, rămâne peste toate capetele de rând: in-al-te-ra-bil." Marcel Tolcea