„Criminalul se dovedise prea abil ca să nu‑și fi calculat bine șansele. În prima anonimă, mă avertizase că are de gând să comită o crimă perfectă. Asemenea intenții îi preocupă îndeobște pe autorii de romane polițiste. Crimă perfectă! Atunci când crima este comisă cu un anumit scop, e foarte greu, aproape imposibil, ca infractorul să nu omită măcar un amănunt. Un singur amănunt. Dar dacă toată istoria a fost pusă la cale de un dement? Crimă de dragul crimei! Cazuri rare, atât de rare, încât se pomenesc doar cu titlu de exemplu. Faptul că cineva căutase în hainele și rucsacul lui Ionescu mă obliga să conchid că exista un interes.“