Cu o sută de ani în urmă, pescarii Islandei ştiau prea bine ce se afla între cer şi pământ: Marea Îngheţată. De-aici încolo, lucrurile erau simple: îţi făceai cruce să nu te prindă furtuna, ieşeai pe mare într-o barcă de şase oameni, aruncai undiţele, aşteptai ca peştele să muşte, trăgeai de undiţe şi pe urmă la vâsle, te întorceai la mal, curăţai peştele, îl vindeai. Apoi aveai ce mânca şi cu ce plăti datoria la prăvălia din sat, aveai chiar bani pentru o sticlă de rachiu. Dar pe Bárður îl aşteaptă altă soartă, fiindcă în larg orice greşeală se plăteşte scump, iar flăcăul orbit de dragoste face cea mai prostească greşeală: uită să-şi ia pufoaica înainte să plece pe mare. Între cer şi pământ este deopotrivă cartea cerului plumburiu, a mării nemiloase şi a băiatului, celălalt personaj-cheie al romanului, care, marcat de durerea de a-şi fi pierdut cel mai bun prieten, încearcă să găsească un sens morţii – o experienţă de neînţeles când n-ai nici douăzeci de ani.