Donator, medic, pacient. Calatori prin randuiala divina. Pagini de istorie a medicinei romanesti
Pret de lista:
|
5000
|
Preț: |
4000 |
Reducere: |
1000 lei (20%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Era o zi frumoasă, începea primăvara, erau flori prin lume: 2 martie, anul 2001. „Ar trebui să scriem o istorie a transplantului”, mi-a spus prof. Irinel Popescu în ziua aceea, pe care mi-am notat-o în jurnalul meu personal. Scriam la ziar pe teme medicale, cunoșteam lumea medicală bine, scrisesem și despre transplant de la începuturile sale. În 1993, când lucram la Evenimentul Zilei, am fost într-o delegație la Cluj, unde aflasem că prof. Mihai Lucan făcea deja transplant. A fost primul doctor de transplant pe care l-am cunoscut. Mă uluia atunci ideea de transplant. În anul 1997, când prof. Irinel Popescu a făcut primul transplant de ficat, am fost la fel de impresionată, înțelegând ce important era ca transplantul să reușească și în România. Prof. Irinel Popescu venise din America și avea un vis îndărătnic: să facă transplant de ficat. Muncise ani întregi pentru asta.
De asemenea, în anul 1999 fusesem toată noaptea la Spitalul de Urgență Floreasca, la primul transplant de inimă din România, făcut de dr. Șerban Brădișteanu. Nu mai era acolo nici un alt ziarist. Dr. Alexandru Bucur, directorul spitalului, îmi oferise exclusivitate pe acest subiect. Parcă a avut o premoniție, parcă ar fi știut că peste ani voi scrie o carte despre transplant. Aceasta a fost, poate, și inspirația prof. Irinel Popescu în ziua aceea de martie, când mi-a spus: „Ar trebui să scriem o istorie a transplantului”!
Transplantul de ficat mergea foarte bine, luase o turnură fericită în urmă cu aproape un an. În 1999, Șerban Brădișteanu și Radu Deac făcuseră și primul transplant de inimă, la Spitalul de Urgență Floreasca, apoi urmase un altul, la Târgu Mureș, făcut de Radu Deac, și lucrurile mergeau bine și aici. „Să ne concentrăm pe transplantul de ficat și pe cel de inimă”, am stabilit noi atunci. Mi s-a părut o idee grozavă, m-am aprins. Nu aveam exercițiul scrierii cărților ample, publicasem doar poezii, dar… de ce nu? Iubeam și eu ideea de transplant și o susținusem de la început, din 1993, când îl cunoscusem pe prof. Lucan. Așa că… n-a trecut mult timp și am început să înregistrez interviuri cu Irinel Popescu. Sigur că mergea greu. Dacă nu era prin operații la Fundeni, dacă nu făcea vreun transplant, sau nu era pe la Ministerul Sănătății, era plecat prin străinătate, tot cu muncă. Era greu să-l prinzi liber, dar reușeam uneori și asta.