Atunci când nu știi cum să definești precis un aspect, o entitate, un lucru, un fenomen etc. și nu dorești să greșești, spui adesea despre el că este interesant. Așadar, pot să spun deschis aici că prima mea interacțiune cu comunitatea românilor din Ungaria trianonică mi s‑a părut interesantă. Apropierea de aceasta se produsese încă din ultimul deceniu al secolului trecut, în perioada în care îmi pregăteam teza de doctorat. Întrucât înainte de 1989 canoanele istoriografice, politice și ideologice ale vremii lăsau prea puțin spațiu de manevră în zona reconstituirilor care ar fi putut viza comunitățile istorice românești din jurul României, despre acestea se cunoșteau destul de puține aspecte, chiar foarte puține, și numai atunci când relațiile României cu statele vecine socialiste cunoșteau unele asperități mai mult sau mai puțin evidente.

Curiozitatea m‑a împins ca după descoperirea comunității românești din Ungaria la nivel istoriografic să fac primul pas în direcția cunoașterii acesteia la ea acasă. Faptul s‑a petrecut la mijlocul anilor 2000. Din bogatul „folclor” politico‑jurnalistic știam că Gyula este „capitala” românilor din Ungaria, astfel că am purces la drum cu încredere, căutând sediul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria aflat în acest oraș. Mă gândeam că este locul potrivit pentru a începe o investigație istorică asupra românilor din țara vecină. (Gabriel Moisa)