„Din punct de vedere juridic, puterea legiuitoare are intaietate fata de celelalte puteri, are plenitudinea atributiunilor, cu exceptia acelor atributiuni incredintate, in mod expres, celorlalte puteri“. I.V.Gruia, Curs de Drept constitutional, Facultatea de Drept din Bucuresti, 1941-1942. Afirmarea vietii democratice parlamentare in Romania a stimulat elaborarea unor lucrari de specialitate consacrate dreptului parlamentar. Pornind de la remarcabila lucrare considerata clasica, elaborata de Pierre Avril si Jean Gicquel, cercetatorii romani au elaborat in ultimii ani numeroase studii si lucrari, inclusiv monografii, consacrate acestui subiect. Interesul fata de Parlament, de rolul pe care acesta il indeplineste in societate, fata de mijloacele prin care contribuie la elaborarea legilor si la edificarea unei autentice ordini de drept este firesc si legitim, daca ne gandim la faptul ca astazi, in lume, respectul pentru democratia reprezentativa poate fi considerat ca o realitate.

Aparute cu multe secole in urma, desigur nu in formele atat de elaborate pe care le cunoaste astazi viata parlamentara, Adunarile reprezentative – mai largi sau mai restranse – au promovat ideea de democratie, au zagazuit tendintele totalitare, au contribuit la formarea unei constiinte nationale care a evoluat in pas cu ideile drepturilor omului si ale popoarelor, cu cerintele fundamentarii raporturilor politice pe adevarate principii de egalitate si reprezentativitate.

Marele principiu al separatiei puterilor a demonstrat cu vigoare forta si puterea Parlamentului, rolul sau esential pentru societatile democratice, importanta respectarii nestirbite a prerogativelor sale in conditiile unei armonioase colaborari cu toate celelalte puteri ale statului. Ilustrul ganditor Jean Jacques Rousseau scria, pe buna dreptate, ca „Principiul vietii politice sta in autoritatea suverana. Puterea legiuitoare este inima statului; puterea executiva este creierul care pune toate partile in miscare… Nu prin legi dainuieste un stat, ci prin puterea sa legiuitoare”. Respectand egalitatea puterilor statului, nu putem sa nu constatam ca, prin sarcinile deosebite care ii revin, puterea legiuitoare dispune de anumite posibilitati de afirmare, care ii sunt proprii si care o situeaza in fruntea tuturor institutiilor statului.