Eroii prozelor lui Nicolae Rusu sunt – într-o bună tradiţie a prozei de observaţie – lăsaţi să se exprime prin gesturile lor, prin mişcările lor, într-o permanentă nevoie de exteriorizare. Sunt – şi aici prozatorul are intuiţia fină a mişcărilor sufleteşti – oameni simpli, angrenaţi într-un mecanism care-i copleşeşte(…). Nicolae Rusu este un prozator al spiritului domol, cumpănit, cu mare plăcere de a povesti, lăsându-şi personajele să se descrie singure. Fraza sa e molcomă, strunită, cu şlefuiri îndelungi… şi e un autor cu o voce distinctă în contextul prozei româneşti.
Dincolo de buna stăpânire a unor procedee şi tehnici narative, dar câştigat de acum de noile generaţii de prozatori, el aduce dinspre proza tradiţională o sclipire de senin şi o privire înţelegătoare, caldă asupra omului de rând, prins în mreje felurite…
Ioan LĂCUSTĂ