Atenția acordată de Securitate cercetărilor arheologice din România poate părea surprinzătoare, dar informațiile ce încep să fie accesibile în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ne relevă o realitate despre care arheologii români o discutau, în absența unor documente palpabile, cu o focusare a atenție pe sursele din breaslă și mai puțin pe obiectivele urmărite de ofițerii Securității în interpretarea rezultatelor săpăturilor arheologice. Știm în acest moment că ofițerii inspectoratelor județene avea atribuții în „controlarea modului de desfășurare a cercetării arheologice cît și maniera de valorificare științifică, corectă, a rezultatelor acestor cercetări, interpretarea lor în spiritul adevărului istoric”[1]. Informațiile erau colectate prin intermediul vastelor, fără a exagera, rețele informative din muzeele de istorie din județe. Sursele ofereau argumentele necesare în vederea deschiderii unor dosare de urmărire infor-mativă, în situațiile în care era „vorba de valorificarea necores­pun­zătoare a descoperirilor arheologice”[2], „de interpretări eronate privind formarea și continuitatea poporului român”[3], „în neconcor­danță cu adevărul istoric care ar fi putut leza interesele statului nostru”[4], sau „să prejudicieze interesele țării noastre”[5].

Decizia deschiderii dosarelor de urmările informativă aparținea Direcției I – Informații Interne, dar, din păcate, sesizarea privind derapajul arheologilor de la linia oficială a valorificării datelor arheologice, era efectuată de surse racolate din rândul acestora, iar Securitatea devenea arbitrul unor dispute ce inițial erau științifice, dar care se transformau în unele cu substrat ideologic. Cazul Florin Medeleț, cunoscut arheolog bănățean, este relevant în acest sens[6], iar situația cercetărilor arheologice, de la sfârșitul anilor ’80, din Caran­sebeș, respectiv intervenția directă a Securității în interpretarea în concordanță cu adevărul istoric a datelor arheologice, sunt doar frânturi din realitatea acelei perioade[7].

Direcția I avea „misiunea de a organiza, controla și îndruma activitatea informativ-operativa pentru prevenirea, desco­perirea și lichidarea acțiunilor de subminare a puterii de stat, de atentat și de propagandă împotriva orînduirii socialiste. Contribuie la prevenirea, descoperirea și lichidarea oricăror fapte infracționale, în care sunt implicate persoane din problemele, obiectivele, locurile și mediile date în competenta apa­ratului de informații interne complotiste”[8], de a „prevenirii, desco­periri și lichidării oricăror fapte de natură să aducă atin­gere securității statului”[9], de a „centraliza, studia și analiza datele obținute pe linie de informații interne, raportând con­du­ce­rii ministerului, concluziile cu privire la evoluția situației ope­ra­tive pe probleme, eficiența măsurilor și metodelor folosite pentru contracararea acțiunilor ostile și propunea măsuri de îmbunătățire a muncii”[10]

Argumentul interesului Securității pentru activitatea din cadrul instituțiile muzeale avea „în vedere că în aceste instituții activează persoane cu antecedente politice sau penale … și descen­denți ai acestora …, elemente semnalate cu atitudini poli­tice necorespunzătoare, relații neoficiale cu cetățeni străini, inten­ții de rămânere ilegală în străinătate. Totodată, muzeele dețin valori arheologice, istorice și artistice deosebite și sunt vizitate frecvent conducători de state, delegații guvernamentale străine, alte persoane din exterior venite în grup ori individual. Arheologi și alți specialiști din cadrul acestor unități efectuează săpături arheologice, cercetări istorice și artistice etc. ale căror rezultate sunt prezente în circuitul expozițional. În publicațiile editate de muzee ori în alte reviste de specialitate, activități care dacă sunt făcute necorespunzător pot aduce grave prejudicii patrimoniului național, politicii partidului și statului nostru”[11],

Volumul de față cuprinde studii inedite și edite, cu referire directă la prezența Securității în cercetarea arheologică din România secolului trecut. Nu este o vânătoare de vrăjitoare, este un demers ce deplasează discuția de la măsura în care ideologie a influențat interpretarea datelor arheologice, la intervenția directă a sistemului represiv în cercetarea arheologică.

Cuprins

INTRODUCERE. 7

O RADIOGRAFIE ASUPRA PREZENȚEI SECURITĂȚII ÎN MUZEELE DE ISTORIE DIN ROMÂNIA ANILOR ’80 AI SECOLULUI TRECUT 11

O SINTEZĂ A INFORMAȚIILOR COLECTATE DE SURSELE SECURITĂȚII DIN MUZEELE DE ISTORIE DIN ROMÂNIA ANILOR ’80 AI SECOLULUI TRECUT. 103

DE LA CERCETAREA ARHEOLOGICĂ LA INTERPRETAREA ISTORICĂ – BISERICA MEDIEVALĂ DE LA CARANSEBEȘ ȘI „ADEVĂRULUI ISTORIC”. 119

DESPRE ARHEOLOGI ȘI ORIENTAREA ÎN CERCETAREA ARHEOLOGICĂ ÎN CADRUL MUZEULUI BANATULUI ÎN ANII ’70‒’80 AI SECOLULUI TRECUT. 135

PROTECȚIA PATRIMONIULUI ARHEOLOGIC ȘI ORIENTAREA ÎN CERCETAREA ARHEOLOGICĂ ÎN ANII ’70‒’80 AI SECOLULUI TRECUT 167