Consider lucrarea de faţă drept o invitaţie la dialog, adresată tuturor acelora care sunt, sau ar putea deveni, interesaţi să o accepte. Ce am încercat să scot în evidenţă, prin unele referiri istorice, a fost cursul evoluţiei gândirii psihanalitice şi, mai ales, factorii interni şi externi care au determinat traiectoria acestei evoluţii. Referitor la titlul cărții, mi-am dorit ca el să exprime sintetic opinia mea conform căreia, odată cu dezvoltarea psihoterapiei, psihanaliza nu-şi pierde sensul de a exista, aşa cum profeţesc unii, dar nici nu poate continua să se menţină la vechiul stadiu „narcisic”.