„Scriitorii români între refuzul compromisului și adaptare. Excludere socială și condamnare politică (1944-1964) a încercat, în urma unei documentări în arhive, coroborată cu memorialistica și sursele oficiale să realizeze o privire de ansamblu asupra represiunii împotriva scriitorilor români. În opinia noastră, represiunea împotriva intelectualilor în perioada 1944-1964 a fost sincronă contextului politic extern și intern care a generat-o, ceea ce face ca acest interval de timp să fie împărțit cu destul de multă ușurință în mai multe subperioade, fiecare cu particularitățile sale. Se poate astfel considera că în perioada 1944-1948, Partidul Comunist, prin intermediul pârghiilor guvernamentale pe care le-a deținut, acționează în principal prin schimbarea legislației atât pentru a-și instala treptat controlul asupra vieții literare cât și pentru a elimina din cadrele instituționale, personalitățile considerate indezirabile paradigmei comuniste. Aceasta nu a exclus, desigur, încercarea de a atrage în rândurile partidului, intelectuali de valoare. În primul rând au fost excluși din propria lor asociație profesională acei scriitori care susținuseră regimul antonescian și războiul din răsărit.”