Asa cum a fost
Pret de lista:
|
4100
|
Preț: |
3690 |
Reducere: |
410 lei (10%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
“Privesc în urmă cu melancolie – este firesc –, dar și cu seninătate. Desigur, aș fi putut face mai mult și
mai bine; însă nu regret aproape nimic din ceea ce am făcut. Acum, la asfințitul carierei mele, sunt
conștient de faptul că, dacă mi se atribuie unele merite în activitatea didactică și științifică, un rol
deosebit l-au avut și personalitățile evocate, prin exemplul lor personal și prin competența și stăruința
cu care au format tânărul care eram atunci. Tuturor le aduc un respectuos omagiu și le datorez o
profundă recunoștință.
Sunt întrebat uneori, în interviuri sau cu ocazia cursurilor festive, ce aș avea de transmis tinerilor colegi –
farmaciști ai mileniului trei. Am convingerea că tinerii care intră în profesie într-o epocă de mari
frământări, a cărei durată nimeni nu o poate prevedea, ar trebui să urmeze câteva comandamente
profesionale și etice, valabile, în general, acum, ca și odinioară: să respecte jurământul hipocratic,
dovedind corectitudine și umanitate în relațiile cu bolnavii; să se instruiască neîncetat, spre a fi la curent
cu uriașele realizări din domeniul medicamentului, în contextul progresului general al științei și al
tehnicii; să lupte perseverent pentru menținerea la nivel înalt a profilului civic și moral al farmacistului,
opunându-se poluării morale, atât de răspândite în zilele noastre; să fie convinși că, printr-o muncă
susținută, onestă, fără compromisuri, vor reuși în profesie, ca și în viață”. Marțian Cotrău