Subiectul e axat pe un sat cu o denumire profund simbolică – Molda. În centrul comunei veghează bustul viteazului voievod Dragoș descălecătorul, iar administrația locală se agită febril pentru a marca 600 de ani de la fondarea așezării. Atât doar că, după șase secole de existență, satul nu pare a avea viitor: tinerii îl părăsesc spre a-și căuta norocul în altă parte. Iar cei care rămân sunt înghițiți de mocirla unui trecut fără identitate descifrabilă. Energia istorică, lansată spre viitor sub egida emblemei voievodale, e sabotată de alcoolism, violență, hoție, corupție și alte racile sociale. Așa că adolescentul Dragoș, un copil încă (și acest prenume vădește un paralelism istorico-simbolic!), dispare absorbit de mâlul letal.

Protagonistul romanului este Tudor Roibu, polițist, deci om al puterii. Pare un sectorist vigilent, un tată iubitor și un familist grijuliu, întreținând o casă plină de belșug. Este însă un dur cu sine, dar și cu toți ceilalți din preajma sa, inclusiv cu fiica și soția. Violent, arbitrar, samavolnic, crud până la crimă, el dictează climatul psihologic în familie și în comunitate. Legea locală e articulată după bunul său plac. Își atinge scopurile fentând, fie prin mită, fie prin intimidare. Sătenii nu îndrăznesc să-i înfrunte hatârurile.

Acest plan al cotidianului imediat, brutal, plat și lipsit de viitor are o suprastructură aerată bine gândită și ingenios imaginată artistic: Iazul cel Vechi (un hidronim cu vetuste dar sinistre conotații!...), care pare un monstru fantastic ce înghite făpturi omenești tinere (fază narativă ce ne amintește prin ceva de mitul Andromedei), șoimul e pasărea predestinării, nunta e un spectacol gălăgios și dezinhibat, dar cu final mioritic ș.a.m.d. Foarte subtil e jocul metaforico-simbolic derivat din acromatopsia de care suferă unul dintre eroii centrali ai prozei. Neculai Nepotu, supranumit generic Țăranul, vede totul în cenușiu, lumea sa fiind una ternă și neatractivă ca existență umană (de aici și titlul cărții). Un terifiant șoc psihologic îl vindecă însă de daltonismul său, săteanul ajuns ulterior în Olanda vede pentru prima dată cât de frumoasă și multicoloră poate fi viața.

Prin „Adâncuri incolore”, Alexandru Popescu ne propune un roman de o stringentă actualitate și cu o certă miză proeuropeană.

Eugen Lungu.